Copii, Familie

Dezvoltarea vorbirii la copii

copii1

Orice părinte aşteaptă cu nerăbdare momentul în care copilul său rosteşte primul cuvânt. Încă de pe la o lună, primele sunete pe care le scot copiii reprezintă modul lor de a comunica cu tine. Majoritatea copiilor încep să vorbească în jurul vârstei de 11-14 luni, atunci când limba şi buzele capătă destulă abilitate, iar creierul poate asocia obiectele şi persoanele din jur cu numele fiecăruia. Bineînţeles că fiecare bebeluş are propriul său ritm de dezvoltare, însă există anumite lucruri pe care le poţi face astfel încât să îţi determini micuţul să rostească mai repede primele cuvinte.

Dezvoltarea limbajului la copii variază în funcţie de foarte mulţi factori. Mulţi părinţi consideră adesea că micuţii vorbesc doar atunci când spun cuvinte. Adevărul este că orice sunet pe care micuţul îl scoate, sau orice gângurit reprezintă o modalitate de vorbire.

Unii copii încearcă primele cuvinte pe la 9 luni, dar sunt alţii care îşi dau drumul la vorbire abia la 18 luni. Nu este nimic anormal în asta, iar faptul că va începe să vorbească mai târziu nu îl face deloc mai puţin inteligent.

A baby holding and talking on a telephone

Copiii încep să vorbească în jurul vârstei de un an. Ei încearcă să repete silabe din cuvintele rostite de părinţi. Până la 16 luni, vocabularul se va extinde: fetiţele cunosc în jur de 50 de cuvinte, iar băieţeii în jur de 30. Nu este, însă, nici o problemă: băieţii vor recupera şi ei în cel mult două luni diferentă. La această vârstă copiii sunt destul de diferiţi între ei, ca nivel de dezvoltare a limbajului. Iată câteva metode, ca să te asiguri că micuţul tău evoluează cât mai repede:

● Explică-i tot ceea ce vede – dacă îi citeşti dintr-o carte, arată-i şi pozele şi specifică-i ce reprezintă fiecare.

● Transformă joaca în poveşti care să îi dezvolte capacitatea de a asocia lucrurile între ele: „Uite, papuşa stă lângă căţel şi se joaca cu el. Şi căţelul ştii ce îi zice? Ham!”.

● Nu anticipa ceea ce îşi doreşte, lasă-l să încerce să îţi spună, cu cuvintele lui, ce vrea.

● Imită diverse animale, pentru că onomatopeele sunt foarte uşor de imitat de către copii.

pretty baby and mother read the books over white background

Părinţii au o mare contribuţie în a determina copiii să vorbească. Trebuie:

  • să vorbeşti tot timpul cu el;
  • să îl încurajezi să scoată cât mai multe sunete;
  • să faci exerciţii cu el prin care îl pui să repete după tine anumite cuvinte;
  • să îi citeşti tot timpul;
  • să îi cânţi;
  • să îi pui muzică;
  • să îl pui să se uite la desene animate etc.

copiiCând este cazul să ceri ajutor specializat?

  • dacă între 6-12 luni bebeluşul nu reacţionează deloc când îl strigi, nu are contact vizual cu tine şi nu scoate absolut nici un sunet;
  • dacă până la vârsta de 1 an nu a ajuns nici la stadiul de balbaieli;
  • dacă până la 16 luni nu a scos nici măcar cuvinte de bază formate din două silabe;
  • dacă între 13-18 luni nu este capabil să identifice anumite părţi ale corpului atunci când i le pronunţi sau să se uite spre o persoană pe care o numeşti – de exemplu, când zici „tata” el să se uite prin cameră după tata sau chiar la el dacă este de faţă;
  • dacă până la 18 luni nu reuşeşti să înţelegi absolut nimic din ce spune;
  • dacă între 19- 24 de luni scoate doar câteva cuvinte şi foarte rar; nu reuşeşte să imite cuvintele altora; nu pronunţă corect unele cuvinte sărind în general unele consoane; nu face combinaţii de cuvinte în propoziţii simple;
  • dacă între 25-36 de luni nu reuşeşte să pronunţe corect cele mai multe dintre cuvintele pe care le pronunţă, are dificultăţi în a numi obiecte pe care i le indici, nu reuşeşte să folosească cuvintele în propoziţii sau dacă până la 3 ani nu reuşeşte să se facă înţeles de către o persoană străină. (Sursa: copilul.ro)

You Might Also Like

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>