Divertisment, Muzică

Cele mai grandioase show-uri din pauza Super Bowl

super-bowl

NBC a dat lovitura anul acesta cu finala dintre Seattle Seahawks şi New England Patriots. Super Bowl 2015 a avut un rating mediu de 47,5, față de 46,7 pentru meciul dintre Seahawks și Broncos în 2014.

De altfel, toți cei care au intrat cu spot în ultimul sfert au fost cei mai câștigați. NBC a cerut o sumă record anul acesta, 4,5 milioane de dolari pentru un spot de 30 de secunde, dar cu noile cifre de audiență toată lumea a fost mai mult decât mulțumită. În afara audienței de la TV se mai contabilizează și buzz-ul din social media și vizualizările clipurilor de pe YouTube, spotul celor de la Budweiser având deja aproape 24 de milioane de vizualizări.

Super_BowlVârful de audienţă a fost de 120,8 milioane de telespectatori în ultimul sfert de oră al meciului, în urma căruia New England Patriots a învins echipa Seattle Seahawks cu scorul de 28 la 24.

Spectacolul oferit la pauza meciului de cântăreaţa Katy Perry a fost urmărit de 118,5 milioane de telespectatori, cu trei milioane mai mult faţă de show-ul de anul trecut.

Show-ul lui Katy Perry din cadrul finalei Super Bowl 2015 va rămâne, cu siguranță, în istorie! Artista a reușit să doboare recordurile obținute de toți colegii săi care au performat în anii precedenți  și a transformat momentul său în cel mai vizionat din instoria televiziunii americane.

Purtând o rochie „în flăcări”, Katy Perry şi-a făcut o intrare impresionantă, călărind un imens leu metalic, înalt de aproape 10 metri. Titlul cântecului interpretat „Roar”, chiar face trimitere la ragetul unei temute feline. Rechini şi mingi de plajă au cântat şi au dansat alături de vedetă. Spectacolul, care i-a mai avut invitaţi pe Lenny Kravitz şi Missy Elliott, a urcat pe culmi audienţa de la Superbowl, oricum uriaşă. Finalul concertului a fost grandios. Vedeta pop s-a înălţat vreo 15 metri deasupra scenei, propulsată de o cometă, iar întreaga arena a devenit un vulcan de artificii.

Dar, în istoria finalei au fost existat şi alte momente esenţiale cu artişti de seamă, printre care Michael Jackson, Prince, U2 sau Janet Jackson şi Justin Timberlake.

Michael Jackson, 1993
Dornici să-şi ţină telespectatorii cu ochii lipiţi de micile ecrane, organizatorii finalei din 1993 au realizat ceea ce avea să fie numită cel mai bun spectacol din pauza Super Bowl, cu Michael Jackson în rolul principal. Regele muzicii pop şi-a delectat fanii cu mai multe melodii, printre care „Jam“, „Billie Jean“ sau „Black or White“. A urmat apoi piesa „We Are The World“, iar în timp ce Jackson cânta, o mulţime de copii cu pancarte conturau chipuri de copii. Pentru a sublinia şi mai mult mesajul armoniei pe care îl transmitea, Michael Jackson a încheiat cu piesa „Heal the World“. Performanţa artistului a fost definitorie pentru viitoarele show-uri, Jackson fiind cel care a lansat tradiţia spectacolelor din pauza finalei Super Bowl.

Aerosmith, ’N Sync şi Britney Spears, 2001

Chiar dacă, recent, cariera lui Steven Tyler a trecut, oarecum, pe locul secund din cauza problemelor personale şi a conflictelor din sânul formaţiei, Aerosmith a oferit în 2001 un show magistral. Pe lângă veteranii muzicii rock, spectacolul de la jumătatea meciului de forbal american a fost completat de formaţia de băieţi ’N Sync, care au cântat „Bye, Bye, Bye“ ca mai apoi să apară şi Britney Spears, Mary J. Blige şi Nelly pentru o interpretare inedită a piesei „Walk This Way“.

U2, 2002

La mai puţin de cinci luni de la tragediile din 11 septembrie 2001, U2 a adus în interiorul stadiounului din Loisiana scena în formă de inimă, parte a turneului Elevation. Trupa a dat startul cu piesa „Beautiful Day“, dar spectacolul-tribut pentru evenimentele din septembrie 2001 a atras toate privirile. În timp ce Bono cânta „Where the Streets Have No Name“, în spatele său, pe un panou, au fost proiectate numele tuturor celor care au murit în atacurile teroriste. La sfârşit, solistul şi-a descheiat jacheta pentru a le arăta tuturor celor din interiorul stadionului, dar şi telespectatorilor, steagul american imprimat pe croiala hainei.

Janet Jackson şi Justin Timberlake, 2004

1 februarie 2004, ziua în care sintagma „defecţiune a costumului“ a intrat în limbajul poporului american. Imediat s-au iscat dezbateri, a fost un accident sau „un accident“ atunci când Justin Timberlake i-a expus unul dintre sânii celebrei Janet Jackson în timpul spectacolului din pauza meciului desfăşurat la Houston? Incidentul denumit în mod comic „Nipplegate“ i-a adus postului CBS o amendă de 550.000 de dolari din partea Curţii Supreme de Justiţie, iar criticii l-au catalogat drept un semn al scăderii moralităţii din sânul culturii naţionale americane.

Potrivit creatorului YouTube, Jawed Karim, controversatul incident a fost rampa de lansarea a site-ului. La trei zile după finală, platforma online Facebook avea să se lanseze tocmai pentru a utilizatorii să valorifice controversele prin intermediul unei astfel de reţele. Totodată, „Janet Jackson“ a devenit cel mai căutat termen al anului 2004 din istoria internetului.

Prince, 2007

Cunoscut pentru performaţele erotice pe care le pune în scenă, Prince a fost o alegere curioasă la trei ani de la incidentul numit „Nipplegate“. Geniul artistului a ieşit la iveală odată cu modul în care mânuia chitara pe scenă, totul în timp ce-şi etala costumul de o culoare stridentă. Rockerul a trecut prin majoritatea cântecelor sale clasice, printre care „1999“, „Let’s Go Crazy“, dar a cântat şi hituri ale altor artişti, cum ar fi „Proud Mary“, „All Along the Watchtower“. Punctul culminant al spectacolului lui Prince a fost piesa „Purple Rain“, atunci când toţi fanii din stadion au ridicat braţele şi le-au mişcat în ritmul muzicii.

Madonna, 2012

În plin turneu de promovare a albumului „MDMA“, Madonna a avut o apariţie grandioasă la pauza Super Bowl 2012, în calitate de conducătoarea a unei armate de soldaţi romani, printre care LMFAO, Nicki Minaj, M.I.A. şi Cee Lo Green. Purtată spre teren, pe un tron de aur, de gladiatori, Madonna a cântat piesa „Vogue“, ca mai apoi să se alăture băieţilor de la LMFAO. „Fata materialistă“ a dansat apoi alături de M.I.A. şi Nicki Minaj, iar show-ul de 12 minute a fost finalizat cu piesa „Like A Prayer“, în compania lui Cee Lo Green.

Beyonce, 2013

După ce silueta i-a fost conturată cu foc, Beyonce a apărut dintr-un nor de fum cu o serie de hituri, printre care „Love on Top“ şi „Crazy in Love“. Dar nimic nu a putut completa reuniunea Destiny’s Child, atunci când pe scenă au apărut Kelly Rowland şi Michelle Williams pentru a reuni una dintre cele mai aclamate formaţii, totul după mai multe zvonuri cu privire la revenirea celor trei. Au urmat piese precum „Bootylicious“, „Independent Women“ şi „Single Ladies“. Mai mult, în timpul show-ului, zeci de dansatoare şi efecte speciale au asigurat atmosfera plină de energie.

În 2016, Super Bowl va fi transmis de televiziunea CBS şi va avea loc în Santa Clara, California.

You Might Also Like

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>