Călătorește, Descoperă

Locuri faimoase bîntuite

Distribuie articolul pe:

 

Fenomene stranii, aparent fără nicio explicaţie, lucruri care se mişcă, sunete ciudate, mirosuri neobişnuite sau energii negative care-ţi taie răsuflarea. Aceasta-i fascinanta şi atrăgătoarea lume a spiritelor care nu-şi găsesc liniştea. Ele îşi duc existenţa undeva la limita dintre viaţă şi moarte, dintre real şi imaginar.

locuri1

Spiritele neliniştite de pe plantaţia Myrtles

În localitatea americană St. Francisville din statul Louisiana există o proprietate care a dus faima locului prin existenţa unor poveşti cu fantome. Construită în 1796 de generalul David Bradford, vila de pe plantaţia Myrtles a fost martora a mai mult de zece crime, iar martorii se plâng de voci auzite în miez de noapte, de uşi care scârţâie sau energii negative care bântuie casa. Spiritele care ar putea bântui clădirea pot fi ale unei sclave care a fost spânzurată pentru că a omorât două fetiţe, ale celor două copile (care au fost văzute jucându-se pe verandă), a unui avocat  împuşcat de un străin sau ale altor sclavi. De asemenea, se pare că un pian care ar fi fost în camera principală a casei ar fi fost auzit cântând singur, repetând aceeaşi notă, la nesfârşit.

locuri2

Turnul Londrei , locul a mii de execuţii

Turnul din Londra a ascuns ani la rând între pereţii săi numeroase execuţii, crime şi torturi, ceea ce l-a transformat într-una din cele mai bântuite clădiri din lume. Zeci de spirite ar fi fost văzute în jurul Turnului. Se zice că cel mai cunoscut spirit care bântuie Turnul este cel al Annei Boleyn, una dintre soţiile lui Henric al VIII-lea, care a fost decapitată în acest loc, în 1536. Unii ar băga mâna în foc că ar fi văzut-o uneori, ducându-şi propriul cap în mâini.

locuri4

Penitenciarul Philadelphia şi cele 1700 de fantome

Construită în 1829, clădirea Penitenciarului Philadelphia, construită în stil gotic, a găzduit unul dintre cei mai cunoscuţi infractori, şi anume pe Al Capone, încarcerat în 1929. Se zice că el ar fi văzut  aici fantoma lui James Clark, unul dintre oamenii lui pe care îl omorâse în timpul unui masacru. De asemenea, fantomele a altor 1700 de deţinuţi care au fost înghesuiţi în celule de o singură persoană au fost simţite de-a lungul vremii.

locuri5

Zeci de fantome într-o casă veche

Casa Whaley, din San Diego, California şi-a câştigat acest titlu după ce mai mulţi martori au declarat-o ca fiind gazda a zeci de fantome. Cel mai des întâlnită ar fi cea a unei tinere care a fost spânzurată accidental. Casa a fost construită în 1857 de Thomas Whaley, pe o bucată de teren care fusese cimitir, iar fantoma fiicei sale ar fi fost văzută de mai multe ori.

locuri6

Ştiai că…

…şi castelul Banffy din Cluj are o poveste fascinantă legată de existenţa mai multor spirite? Trupele germane care l-au ocupat în 1944 au folosit clădirea ca spital militar, dar şi ca loc de tortură pentru mai mulţi prizonieri de război. În perioada comunistă, castelul a fost lăsat în paragină, iar pasionaţii de fenomene stranii  şi curioşii au fost atraşi de poveşti legate de existenţa unor spirite. Martorii spun că au auzit voci şi sunete ciudate, de parcă cineva ar fi locuit acolo, dar şi gemete şi urlete presupuse fiind ale prizonierilor ucişi de nemţi în chinuri groaznice.

Sursa:www.clickpentrufemei.ro

Distribuie articolul pe:

You Might Also Like

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>